eu şi ENCESCU

Claudiu Matei

Săptămâna trecută, după ce „Scandal” a publicat, în două numere consecutiv, articole despre o licitaţie organizată de către Tribunalul Gorj, m-a sunat domnul Florin Encescu, preşedintele instituţiei. De la primele cuvinte exprimate mi-am dat seama că-i face la fel de multă plăcere să stea de vorbă cu mine cum îmi făcea şi mie să stau de vorbă cu Domnia Sa. A început discuţia în forţă reproşându-mi că i-am publicat fotografia fără să-i cer acordul, supunându-l astfel la riscuri din partea celor care sunt judecaţi de dumnealui ca şi când în sala de judecată apare travesti, sau cu casca de motociclist pe faţă, şi cei pe care-i deranjează cu hotărârile pe care le dă nu ştiu cum arată decât uitându-se în ziar.  
Mă întreb totuşi, cum pe Encescu nu l-a străfulgerat aceeaşi temere când poza sa a apărut, alături de un material amplu, într-un cotidian local? E simplu pentru că a sorbit cu nesaţ fiecare cuvânt din acel articol deoarece era un interviu în care s-a putut lăuda în voie cu cariera sa, pasiunile sale, căsătoria sa perfectă, „soţia sa cea mai frumoasă femeie din lume”.
La un simplu search pe internet găseşti zeci de poze ale Domniei Sale unele chiar postate de dânsul pe pagina personală de facebook, unde apare soţia sa, judecătoare la rândul ei. Aşa că declaraţia dumnealui cum că expunerea sa şi a familiei sale prin fotografii „crează o gravă problemă” nu mai are deloc impactul scontat de preşedintele Tribunalului.
De fapt, problema e cu totul alta: eu şi domnul Florin Encescu suntem cunoştinţe vechi. Ne-am cunoscut, din păcate pentru mine, în 2000, când, în a treia zi de Crăciun, m-a condamnat la cinci ani de închisoare după un proces în care a lăsat mereu impresia că va judeca corect. Aşa că din ceea ce a vorbit cu mine la telefon cred într-una din afirmaţiile lui: „Îmi fac treaba cu foarte mare atenţie”. Ştiu, am văzut, mai bine zis am simţit pe pielela mea. Aşa că în privinţa atenţiei, nu am nimic de zis.
După ce mi-am ispăşit pedeapsa  şi am scăpat de neoanele puşcăriei, am avut o discuţie cu Domnia Sa vis-a-vis de o pedeapsă complementară - interzicerea unor drepturi care le-ar fi putut dispune prin hotărâre. Cred că a văzut atunci că n-am niciun resentiment faţă de Domnia Sa conştient fiind în mintea mea că forţele care se coalizaseră pentru a mă trimite în „vacanţă” fuseseră multe, dumnealui fiind doar o rotiţă în angrenaj. Despre culisele acelui dosar chiar dumnealui s-a angajat a-mi povesti odată.
De-a lungul timpului i-am dovedit că nu sunt rău intenţionat în ceea ce-l priveşte scriind foarte rar de el, evitând chiar anumite subiecte, doar atunci când aveam date concrete, aşa cum s-a întâmplat şi de această dată. De altfel toate afirmaţiile făcute în articolele scrise cu privire la contractul de furnizare şi montare a două ascensoare în tribunal aparţineau celor implicaţi şi nu mie. Referitor la un articol mai vechi, privind curăţirea marmurei la Tribunal, şi implicarea în acea afacere a prietenului Domniei Sale, Surupăceanu, prin interpuşi, lucrurile sunt clare: şmen cât Palatul Justiţiei. Revenind, nu mi-aş permite eu să-l fac public „jigodie”, deşi n-ar vrea să ştie ce gândesc despre dumnealui când mă trezesc noaptea speriat după ce am visat că dormeam în patul pe care l-am ocupat trei ani pe Vasile Alexandri, nr. 23. Nu l-am catalogat eu astfel, deşi mie mi-a demonstrat mai mult decât i-a demonstrat celui care i-a pus această etichetă, disperat de modul în care se comportă.
Mai mult decât atât pe undeva chiar mă impresionează felul său de a fi: hotărât să-şi atingă scopurile indiferent de mijloace, ca atunci când a fost prins călărind – nu motocicleta – chiar în biroul său din tribunal; maliţios şi impasibil faţă de colegi cu care cândva fusese pe picior de egalitate, maleabil doar atunci când interesul său o cere. Asta înseamnă reţeta unui om de succes şi aplicarea ei dă mereu roade după cum se vede.
Nu coincide cu principiile mele, dar probabil de aia eu am putut fi „executat” iar Domnia Sa a putut avansa până a ajunge preşedinte de tribunal, aşa cum chiar el a declarat că şi-a dorit mereu. Aşa că, fără resentimente. Nu-şi au rostul...Judecata divină e mai presus de orice.

  24.02.2011. 09:28

Comentarii

daniel popescu
25.05.2011. 15:04

cum dee mai suportam astfel de nenorociti sa conduca interesele urbei, cartofori, betivani, *******ri ?? Astia nu sunt decat o turma de idioti de-ai lui BASESCU CARE VISEAZA SI EI ................ dar nu sint in stare de nimic decat sa ciordeasca ce pot si ei.

angajattribonal
15.03.2011. 19:40

Intr-ADEVAR: ENCESCU este o JIGODIE ORDINARA... O sa-mi fac timp sa merg cu televiziunea peste el si ACASA si la SERVICU sa VADA O LUME INTREAGA CINE ESTE ACEST encescu-"lata"-n fata p... pe care le conduce. O sa mai trimet un mesaj pe 18 august 2011 ( a se retime data) si o sa-mi dati DREPTATE ! Va pup ! dar NU ca Florin PERSICK !