Poate merită subliniat că una dintre recomandări priveşte adoptarea unei legi îndreptate spre eliminarea suspendării judecării cauzelor, atunci când se invocă excepţii de neconstituţionalitate. Se apreciază că va fi important ca executivul să convină cu legiuitorul asupra modificării legii privind funcţionarea Curţii Constituţionale, astfel încât să se elimine suspendarea judecării cauzelor dacă pârâtul/învinuitul invocă excepţia de neconstituţionalitate. Documentul susţine că excesele de natură procedurală care implică invocarea excepţiei de ilegalitate, care duce, la rândul său, la suspendarea judecării cauzei, trebuie limitate prin lege. Aceste probleme, care duc la întârzieri inacceptabile, ar trebui abordate, fie în dezbaterile viitoare privind codurile de procedură, fie mai devreme, prin modificarea normelor de punere în aplicare. Se apreciază că noul Cod Penal, în mod paradoxal, scade pedepsele pentru corupţie, ceea ce e în contradicţie cu eforturile de combatere a corupţiei, de până acum, ca să nu mai vorbim de faptul că DNA este din nou apreciată ca având un parcurs pozitiv de “investigaţii non-partinice”, respingându-se acuzaţiile cum că instituţia s-ar afla “sub papuc” politic!! Renumirea lui Daniel Morar în fruntea DNA, în februarie 2009, este considerată “un pas important în lupta anticorupţie”, cu aceeaşi nonşalanţă, dar şi pe un ton elegant, Comisia radicand în slăvi activitatea ANI, despre care se afirmă că a avut rezultate bune! Cu multă grijă, pentru a nu răni orgoliile slujitorilor balanţei, Comisia a criticat codurile, despre care a afirmat că nu au fost în totalitate revizuite, motiv pentru care a fost nevoie de completare prin Ordonanţe de Urgenţă. Comisia va face, prin intermediul raportului, 16 recomandări pentru România, urmând ca să avem o nouă monitorizare în vara anului 2010. Se mai subliniază că progresele din sistemul juridic românesc, cum ar fi adoptarea celor două Coduri, sunt prea mici pentru ca executivul european să ia în considerare scoaterea Bucureştiului de sub mecanismul de cooperare şi verificare înfiinţat în 2007, pentru a garanta implementarea reformelor în justiţie şi rezultate în lupta anticorupţie! Se pare că bilele negre ale României sunt blocarea anchetelor penale în Parlament şi tergiversarea cazurilor de corupţie la instanţe, iar dintre primele comentarii privind raportul, să reţinem şi pe cel al europarlamentarului PSD, Adrian Severin, care a spus că “Este cel mai prost raport pe care l-a produs comisia în cadrul acestui mecanism, pentru că este un raport cu bătaie politică”, a declarat eurodeputatul, dorind să precizeze că nu vorbeşte ca unul dintre oamenii politici români, ci “ca membru al Legislativului european care trebuie să monitorizeze activitatea Comisiei”. 

Cu siguranţă, nu este un secret faptul că în ochii opiniei publice, Justiţia nu este independentă în judecarea faptelor de corupţie, în principal din cauza politicienilor. Astfel, o treime dintre cetăţeni afirmă că li s-a cerut şpagă, iar acestea sunt concluziile sondajului realizat cu puţin timp în urmă pe un eşantion de 1.143 persoane de peste 17 ani, considerat reprezentativ pentru populaţia adultă a României, cu o eroare de +/-2,9% la un nivel de încredere de 95%. Se precizează că multe dintre campaniile anticorupţie promovate în mass-media, începând din 2007, nu au fost prea utile pentru 34% dintre respondenţi şi inutile pentru alţi 21% dintre cetăţeni, iar 91% dintre persoanele intervievate, nu au reţinut nici un slogan din toate aceste campanii. Referitor la campaniile publice anticorupţie derulate în ultimii trei ani, 60% dintre respondenţi au auzit de campania “Nu da şpagă”, 38% au aflat de spotul “Eu nu dau şpagă”, iar 32% dintre subiecţi au auzit de campania “Combate şi tu corupţia”, în principal de la televizor şi din presa scrisă. O treime dintre intervievaţi afirmă că s-au confruntat cu situaţii în care li s-a cerut, direct sau indirect, să dea şpagă. La întrebarea dacă justiţia este independentă în judecarea faptelor de corupţie, 24% dintre intervievaţi răspund că în mare măsură NU, iar alţi 35% susţin cu siguranţă că nu. Totalul celor care nu au încredere în independenţa justiţiei se ridică la un procent de 79%. În topul celor care intervin cel mai adesea pentru a influenţa judecarea faptelor de corupţie, intervievaţii au plasat pe primul loc politicienii, cu 27%, locul doi este adjudecat de oamenii cu suficienţi bani (21%), iar culmea, pe locul trei se află, cu 11%, poliţiştii, cei care, cel puţin teoretic, ar trebui să vegheze la respectarea legii, şi nu la ocolirea ei! Să nu ne mai mirăm, atunci când percepţia generală asupra „corupţiei“ sau „mitei“ nu contribuie întotdeauna la scăderea în amploare a acestor fenomene ci, dimpotrivă, recompensează, pe cei care le practică, prin sintagme admirative! Potrivit aceluiaşi indicator al percepţiei asupra fenomenului corupţiei, România este pe locul patru (după Macedonia, Kosovo şi Albania) şi face parte, la nivel mondial, din „plutonul fruntaş al ţărilor percepute ca fiind corupte” (Albania, Cambodgia, Camerun, Macedonia, Kosovo, Nigeria, Pakistan, Filipine şi Senegal). Se apreciază că partidele şi parlamentul sunt “notate” la capitolul „corupţie” cu 3,9 puncte pe o scară de la 1 la 5, unde 1 este perceput ca fiind cel mai puţin corupt, iar 5 este total afectat de acest flagel. Cele două sunt urmate de sistemul judiciar cu 3,8 puncte, de Poliţie şi de sistemul sanitar, la egalitate, cu 3,7 puncte. Să amintim că la doi ani şi jumătate de la aderarea la UE, jumătate dintre români consideră că eforturile guvernanţilor în combaterea corupţiei sunt ineficiente, iar scandalurile care au marcat agenda publică au dus la deteriorarea imaginii instituţiilor publice, alterând încrederea cetăţenilor în potenţialul acţiunilor lor, ca urmare a politizării discursului anticorupţie şi a suspiciunilor de partizanat! Indiscutabil, raportul de ţară, din acest an, a arătat mai mult ca oricând că se adresează doar clasei politice şi că nu are nimic comun cu românul simplu. Ca de obicei, Comisia Europeană s-a oprit mai puţin asupra realităţilor de zi cu zi, asupra problemelor concrete cu care se confruntă cetăţeanul, dovedindu-se prea puţin sau chiar deloc interesată de modul în care îşi tergiversează dosarele penale “profitorii tranziţiei” sau de faptul că Parlamentul, cu mare greutate discută aprobarea începerii urmăririi penale a senatorilor şi deputaţilor corupţi. 

Cât despre voinţa politică de a lupta cu marea corupţie, sintagma aceasta a devenit deja un şablon lipsit de conţinut, iar pentru ca românul să creadă că Bruxelles-ul ştie că el există, că îi pasă de problemele lui şi că le cunoaşte îndeajuns, raportul de ţară ar fi trebuit să vorbească despre umilinţele la care este supus cetăţeanul atunci când este nevoit să intre în contact cu instanţele de judecată din România, pentru indiferent ce fel de problemă, de la o banală amendă rutieră până la un partaj sau un proces penal. Procese care durează ani de zile, soluţii diferite date în acelaşi dosar de instanţe diferite, magistraţi superficiali, corupţi sau incompetenţi care interpretează probele după ureche, săli de judecată mizere şi neaerisite, o birocraţie absurdă prin care trebuie să treci ca să obţii o fotocopie dintr-un dosar etc. Acestea sunt doar o parte dintre problemele cotidiene ale românilor, iar, în esenţă, Raportul Comisiei Europene demonstrează clar, că şi de această dată justiţia cade în picioare şi o doare în coate!