CINE MAI SĂVÂRŞEŞTE VINDECAREA DEMONIZAŢILOR DE ASTĂZI?

În calitate de “păstor” vremelnic, dar şi de păsuitor al “Vieţii Spirituale de la “Gorjeanul”, pot spune cu deplină sinceritate că m-a impresionat la culme pericopa Evanghelică a Duminicii a 23-a după Rusalii, în care se relatează despre minunea Mântuitorului, de vindecare a demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, motiv pentru care am purces ca în rubrica oferită cu blândeţe binevoitoare de către dl. Redactor Şef, Claudiu Matei, în Ziarul “Scandal de Gorj”, să caut cu asiduitate un eventual răspuns la obsesiva întrebare, dacă se mai află cineva, printre noi, muritorii, care să se poată gândi la vindecarea demonizaţilor unei societăţi care se confruntă cu atâtea patimi şi cu nenumărate păcate ale încrâncenării iadului pământesc!
De la început, ţin să precizez că nu doresc să insist asupra întâmplării ca atare, deoarece, poate că mulţi o cunosc, dar, minunea din această pericopă evanghelică ne arată că în faţa lui Dumnezeu, mântuirea, salvarea de la pierzanie, chiar şi a unui singur suflet, valorează mai mult decât toate turmele de porci ale pământului, pentru că sufletul este scânteia de viaţă pe care Dumnezeu a sădit-o în om, după ce l-a plăsmuit pe acesta din pământ, făcând o fiinţă vie şi raţională, unind la un loc trupul şi sufletul său năpăstuit, lucru pe care nu l-au înţeles locuitorii ţinutului Gherghesenilor. În suflet, noi vedem chipul PreaÎnalt al Lui Dumnezeu, darul de natură spirituală, care nu poate fi preţuit în bunuri materiale. El trebuie să lucreze împreună cu trupul, deoarece ajută la ridicarea şi înduhovnicirea trupului, cu atât mai mult cu cât, din dragoste pentru suflet şi pentru mântuirea lui, Dumnezeu a jertfit pe unicul său fiu (Ioan 3, 16), şi, tot pentru mântuirea sufletului, a întemeiat Dumnezeu Biserica Sa. De suflet, cea mai înaltă valoare spirituală, ca şi de trup, a ţinut seama şi Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când a săvârşit minunile Sale asupra firii omeneşti. Iar, dacă Evanghelia ne-a pus în faţa unui om al cărui suflet era ameninţat cu pierzania, pentru că duhul cel rău intrase în el şi-l muncea cumplit, vedem că după ce a fost vindecat, el era fericit pentru că nu se mai simţea stăpânit de puterea diavolului, nu mai era robul acestui stăpân rău şi viclean, ba, mai mult, chiar a devenit supusul lui Hristos, de care voia să fie nedespărţit, să stea mereu numai cu el. Ştim că după învăţătura de credinţă creştină, diavolul este o fiinţă spirituală, un înger căzut în păcat, iar înainte de a creea lumea, Dumnezeu i-a făcut pe îngeri, duhuri luminoase şi inteligente, “duhuri slujitoare pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evr. 1, 14), mai ales că unii dintre ei au rămas în bunătate şi frumuseţe, iar alţii, stăpâniţi de propria lor mărire, au încercat să uzurpe tronul Celui PreaÎnalt şi s-au răzvrătit împotriva Creatorului, motiv pentru care zavistia lor a fost pedepsită după dreptate. Lucifer cu îngerii lui au fost loviţi de fulgerele mâniei divine, “au fost aruncaţi în adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric” (II Petru 2, 4), iar prin această descoperire a scripturilor, ne aflăm în faţa celei mai mari taine a creaţiei, “taina fărădelegii”, pe care nu suntem în stare s-o pătrundem, din moment ce diavolul este o realitate dramatică a lumii, o forţă a răului care, începută din cer, continuă şi va continua în lumea aceasta pământească şi pământie ca un cer încăract de o ploaie rece!
Deseori, poate că ne întrebăm, cât de mult seamănă unii dintre noi, cei de astăzi, cu gadarenii! De fapt, poate că suntem gadareni moderni, când creştem şi ne îngrăşăm “porcii” păcatelor şi ai patimilor, ai urii, ai nesimţirii indolenţei şi lenei, poate prea ocupaţi să-i îngrăşăm, încât sunt gata să pleznească, fără să-L vedem pe Hristos, care vine la noi să ne ajute! El vrea să ne scape de aceşti “porci(după caz, porcuşori ai cinismului -subl.ns.) sufleteşti” murdari şi urât mirositori, iar noi ne complacem în făţărnicie! De cele mai multe ori, păcătoşi ce suntem, poate Îl rugăm pe Mântuitor să plece, “să iasă din hotarele noastre” meschine, să ne lase să ne creştem „porcii sufletului”, mai departe în linişte şi fără să ne agite cumva conştiinţa adormită. Dacă ne ia prin surprindere, vrem să trecem peste rugăminte şi îl alungăm, pur şi simplu, fără să ştim, de ce! Poate că ne simţim bine în mocirla şi în marasmul pe care singuri ni l-am creat, poate ne este frică de schimbare, poate ne este teamă să ne asumăm răspunderea de a face o schimbare reală în viaţa nostră, să ieşim din mocirlă, să ne spălăm, să îmbrăcăm o haină luminoasă şi să o luăm de la capăt, mai ales că ne place să credem că răspunsurile sunt diferite şi fiecare din noi are unul în propria s-a conştiinţă! În marea ignoranţă, mergem cu “porcii” noştri  la păscut sau la ghindă în pădure ca să-i îngrăşăm în continuare, sau, pur şi simplu, îi lăsăm să piară în marea cea mare! Dar, vai de noi, românii de astăzi, care am orbit de atâta politică porcească! Sfinţii Părinţi spun că datorită vieţuirii timp îndelungat în păcat, omul a ajuns la orbirea minţii şi la nesimţirea care duce la împietrirea inimii. Fără să ne dăm seama, poate şi chipul Lui Dumnezeu din om s-a pierdut, omul rămânând un simplu animal care chiar seamănă cu isteaţa maimuţă din care crede că descinde! Unii au spus mai demult că omul a murit! Acel om făcut după chipul lui Dumnezeu, care avea poziţie verticală, şi morală, nu numai fizică, pentru că Domnul zice tuturor necredincioşilor: “V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt veţi muri în păcatele voastre” (Ioan 8, 24).
Să nu mă suspectaţi de bigotism, dragi cititori ai ziarului, vă rog respectuos, pentru că nu este de mirare, în starea aceasta de moarte a sufletului, că vedem bisericile pline de oameni care cască gura pe pereţi admirând, cât ţine slujba, picturile, predica preotului, cântatul stranei, uitându-se la ceas că au întârziat de la treabă! Tocmai de aceea, pentru a repara oarecum situaţia, unii farisei au inventat lălăiala împreună a tuturor, deoarece, chipurile, astfel de credincioşi se roagă împreună, într-un glas, uitând de mustrarea Domnului prin proorocul Isaia: “Poporul acesta se apropie de mine cu buzele dar cu inima lui e departe de mine. Zadarnic Mă cinstesc învăţând porunci care sunt omeneşti”, tocmai pentru a ne reaminti că suntem prea grăbiţi cu propria viaţă, pe care nu o preţuim, vai de noi! Când un bătrân a fost întrebat de un ucenic: “Părinte spune- mi un cuvânt cum să mă mântuiesc”, el i-a răspuns: “Fiule, toţi ştim cum să ne mântuim, dar nu vrem să ne mântuim!” Deoarece unii dintre semenii noştri au ajuns mai nesimţiţi decât pietrele, în faţa lui Dumnezeu trebuie să o luăm de la capăt, de la zero, dacă trebuie să ne impunem, chiar dacă nu ne face plăcere, un program duhovnicesc zilnic, foarte riguros, care să cuprindă rugăciuni, metanii, citirea zilnică a Sfintei Scripturi, a Vieţilor Sfinţilor, insistând până ce Dumnezeu ne va deschide mintea şi, mai ales, inima, ca astfel să ne întoarcem la viaţă cea de toate zilele, cu criza economică sau cu alegerea locatarului de la Cotroceni!
De multe ori, vedem că lucrarea duhurilor rele se arată între oameni sub formă de amăgire, ispită, momeală, iar cuprinşi de mânie împotriva făpturii Lui Dumnezeu, mânioşi pe oameni, care sunt chipul lui Dumnezeu, diavolii încearcă pretutindeni şi în toată vremea, să câştige ucenici de partea lor şi să desfigureze creaţia supremă care este omul. Astfel, satana a ispitit pe primii oameni în rai, a ispitit pe Iov în toate chipurile ca să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu, până şi pe Domnul Hristos a cutezat diavolul să-L ispitească, iar astfel, putem afirma că în întreaga lume este “un război nevăzut” de care vorbesc Sfinţii Părinţi şi care îşi are victimile lui, însângeraţii, mutilaţii lui, datorită porcilor convertiţi în demoni. Da, da, demonizaţii care se zvârcolesc cu spume la gură, mânia care aprinde şi ridică braţul spre lovire sau omor, ura, minciuna, binefacerea răsplătită cu răutate, dragostea schimbată în trădare, răzbunarea, hoţia, beţia şi desfrânarea, toate se dovedesc, iată, numai câteva dintre nenumăratele biruinţe cu care îl copleşeşte satana pe om. Prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, prin moartea şi prin învierea Sa, puterea diavolului asupra sufletelor noastre a fost slăbită mult, dar, e firesc să ne întrebăm clipă de clipă, oare, cine mai săvârşeşte vindecarea demonizaţilor zilei de azi, a celor care ne mint şi ne amăgesc sufletul cu promisiuni deşarte?
(VA URMA)

prof. Vasile Gogonea
redactie @scandaldegorj.ro

  04.11.2009. 08:23

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.