BĂ, SE SCUZĂ, DAR MAI ÎNCEARCĂ SĂ LUPTE O DATĂ CU GEOANĂ?

Cititorul care va încerca să înţeleagă ceea ce se întâmplă dincolo de cuvinte, dar, mai ales interlocutorul care va căuta să vorbească mai mult decât poate înţelege, pentru a răspunde la unele întrebări fireşti, de multe ori caută variante alternative, tocmai pentru a-şi demonstra sieşi, că prin orice răspuns plauzibil, marea dilemă a viitoarei campanii prezidenţiale rămâne viziunea privind elaborarea unei strategii electorale de succes! Da, stimaţi concetăţeni, Băsescu, zădar mai încearcă să lupte o dată cu Geoană, chiar dacă se scuză pentru un mandat în care scandalurile s-au ţinut lanţ şi în care poziţia României în lume se află sub cota de avarie, pentru că atunci când se scuză, şeful statului aruncă în derizoriu impresia ciudată că se acuză, chiar dacă legea este încălcată de atâtea ori cu o seninătate de auroră boreală, iar întoarcerea „ca la Ploieşti” se înscrie pe coordonatele virajelor politicianiste! Poate că în locul tradiţionalei sintagme „Se poate şi aşa”, echipa de campanie a pedeliştilor voioşi nevoie mare, calcă peste cadavrul moţiunii de cenzură, pentru a ne spune: „Şi dacă trece, şi dacă pică, este bine pentru noi”, pentru că democrat-liberalii au un plan B, dacă moţiunea de cenzură, susţinută de PNL, UDMR şi PSD, va dărâma Guvernul Boc, întrucât ei negociază intens cu o parte din UDMR pentru o guvernare comună, mai ales că Uniunea maghiarilor este împărţită între apropiaţii lui Verestoy Attila, care vor să intre imediat la guvernare, pentru că le miroase a ciolan autonomist, iar Marko Bela, nu vrea să intre la putere înainte de prezidenţiale. PSD-ul susţine moţiunea de cenzură depusă la Parlament de PNL şi UDMR, iar unele calcule arată că în cele din urmă, cele trei formaţiuni ar putea să înlăture Guvernul Boc II, având în vedere că, împreună, adună cu peste 40 de voturi mai mult decât este necesar pentru adoptarea documentului. Cu toate acestea, democrat-liberalii zâmbesc pe sub mustaţă şi spun că ar câştiga dacă moţiunea trece, având posibilitatea de a ataca iresponsabilitatea aceleiaşi coaliţii care l-a suspendat pe Băsescu şi care urmăreşte să destabilizeze ţara, urmând, de fapt, principala temă de atac în campanie a şefului statului. Cabinetul Boc 2 va rămâne în funcţie, cu atribuţii limitate însă, până la nominalizarea unui alt premier, care ar putea fi acelaşi, dar partidul prezidenţial încearcă să mai ţină în viaţă actualul Executiv, ducând în culise negocieri intense cu unii parlamentari PSD şi PNL, ca să nu vină la votul moţiunii de cenzură.
Pentru a înţelege cât de dezbinată este coaliţia anti-Băsescu, să precizăm că pedeliştii au primit deja garanţii de la un număr suficient de senatori şi deputaţi din opoziţie că nu vor veni la votul de marţi, mai males că liderii PD-L susţin că pasul al doilea este racolarea parlamentarilor PSD şi PNL, din rândul celor nemulţumiţi de conducerile partidelor lor. Se vehiculează la bursa zvonurilor că unii senatori şi deputaţi ai actualei opoziţii vor face paşi spre corabia prezidenţială după turul al doilea, pentru constiuirea unei majorităţi care i-ar permite premierului Emil Boc să vină în faţa Parlamentului cu un nou Cabinet, acest lucru urmând să se întâmple după scrutinul pentru alegerea preşedintelui României. La aceeaşi bursă care prooroceşte zarurile scenei politice în următorii cinci ani, se apreciază că nu toţi deputaţii şi senatorii social-democraţi vor să-şi dea votul pe moţiunea de cenzură, dar, cu toate acestea, cei mai importanţi lideri ai partidului susţin că se vor pronunţa în favoarea textului, cea mai bună soluţie de guvernare fiind un cabinet de tehnocraţi, condus de un premier independent. Oricum, jocul este în toi, pentru că o astfel de moţiune, odată votată, îi va permite lui Traian Băsescu să realizeze un joc mult mai complex şi să păstreze iniţiativa politică în următoarele săptămâni, pentru că în orice calcul cu parfum de putere politică apar şi disensiuni, care arată că în orice iniţiativă există şi avantaje şi dezavantaje pe care trebuie să le accepte fiecare dintre protagonişti. Se ştie că după adoptarea moţiunii de cenzură, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce îndată această situaţie la cunoştinţa Preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru, iar şeful statului urmează să propună un nou prim-ministru, care trebuie să treacă de votul plenului reunit al Parlamentului. Pentru că sunt mai puţin de şase luni până la alegerile prezidenţiale, însă, în cazul în care forurile legislative nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură, Traian Băsescu nu poate dizolva Parlamentul, dar poate amâna lansarea unei propuneri de premier, permiţând Guvernului care a primit votul de blam să funcţioneze, însă, fără a emite ordonanţe sau să iniţieze proiecte de lege.
Din orice unghi ai privi situaţia, efortul de a aduce o undă de lumină e o sarcină peste măsură de grea, mai ales că demersul de a face o radiografie, o analiză, dacă ar fi să facem toate la un loc, vom înţelege că totul depinde şi de metodologia folosită de către echipa fiecărui candidat, mai ales dacă noi, alegătorii, în primul rând, cred că trebuie să ne facem ordine în gândire, din moment ce se întâmplă ca pe undeva, poate, gândirea aceasta cu „Cogito ergo sum“, să polarizeze analiza nuanţată şi abordarea sistemică, poate de multe ori în istorie trecute neobservate! Uneori ai senzaţia că fiecare face ce vrea, nimeni nu vrea să accepte nimic, pentru a sesiza că am ajuns la punctul cheie. Punctele vulnerabile ale românilor sunt: birocraţia românească, în sensul larg, felul de a fi, de a guverna, de a gestiona, mai ales atunci când, până şi împărţirea administrative-teritorială este deficitară şi este un punct slab, când birocraţia naşte corupţie, iar birocraţia este acel ghiveci în care germinează corupţia şi devine mediul prielnic al fraudelor electorale. Corupţia şi sărăcia duc la degenerare, iar acestea sunt hibele românilor în momentul de faţă. De multe ori, ne întrebăm retoric, de ce nu ne înţelegem noi, unii cu alţii, chiar dacă vorbim aceeaşi limbă, de la Nistru până la Tisa, de la Bug până la Tisa, din Carpaţi până la Mare, chiar dacă ni se pare uneori că suntem o societate de oameni complexaţi. Şi avem trei grupuri mari de complexe. Complexul deşteptăciunii şi al automulţumirii, fără a vedea răul din mintea celor care ne conduc vremelnic, pe alocuri, poate, complexul unei pretinse superiorităţi faţă de cel de lângă noi, pentru a se încununa cu complexul frustrantei inferiorităţi faţă de unele civilizaţii industriale din spaţiul occidental. De aici, credem noi, pot să apară acele confuzii de neiertat între cei de dreapta şi cei de stânga scenei politice româneşti! Poate se întâmplă de multe ori ca imaginea „dreptei” autentice de tip tradiţional să fie exgerată la modul absolutizant şi să fie asociată cu extrema dreaptă, punându-i etichete stigmatizante de genul: nazism, fascism şi legionarism, dar la o privire atentă, altfel spus, „dreapta” este judecată exclusiv prin excesele ei, iar „stânga” este judecată cât se poate de nuanţat, căutându-se chiar scuze de circumstanţă, în ideea că „stânga” ar avea dreptul la clemenţă şi reabilitare, iar „dreapta”, nu, ceea ce nu poate fi asociat cu situaţia actuală din România! Astfel, ceea ce este de centru, poate fi diferenţiat, doar calificându-se ca fiind de orientare pregnant de dreapta sau de stânga, în funcţie de interesul politico-social manifestat de societate la un moment dat. Iar dacă omul de lângă mine mă va întreba tranşant: “Bă, se scuză, dar mai încearcă să lupte o dată cu Geoană”?, cu calm şi cu atenţie, cred că i-aş răspunde: “Băsescu, zadar mai încearcă să lupte o dată cu Geoană”, că din 2005 încoace, PSD-ul a luat-o numai în jos! 
Oricum, pe lângă această stare de lucruri, realitatea de azi ne arată o faţă decentă a stângii, lăsând deoparte faptul că stânga a fost compromisă de multe ori şi presărată cu multe confuzii care au deruitat electoratul de toate vârstele! S-a ajuns până la a identifica stânga cu un singur partid, iar criza interioară a acestuia a fost asociată cu dispariţia acestei orientări din viaţa social-politică, susţinându-se chiar existenţa unei crize ideologice. Spun acest lucru, întrucât s-a considerat a exista o luptă pe plan social, economic şi politic între stânga tradiţională şi dreapta popular-europeană, începând din clipa când vorbim de o campanie electoral virulentă şi plină de acuze la adresa contracandidatului, aşa cum se întâmplă pe la noi, moment în care electoratul încearcă să afle cui şi pentru ce urmează să-şi dea votul în ziua alegerilor.

prof. Vasile Gogonea
redactie @ scandaldegorj.ro?

  19.10.2009. 15:24

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.