Opinii - Scandal de Gorj

Ştirea surprinzătoare şi oarecum deconcertantă, că Procurorul-şef al al Serviciului teritorial al DNA Suceava se află în stare gravă la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă, internat cu multiple plăgi în zona abdominală, după ce ar fi încercat să se sinucidă, pare o ştire “de serviciu” la Ştirile PRO-TV, dar, dincolo de orice suspiciune, evenimentul ca atare, cu tot dramatismul şi tragismul său, ne îndreptăţeşte să credem că în vremurile de criză pe care le trăim, atunci când anticorupţia se sinucide, înseamnă că Justiţia agonizează în braţele de caracatiţă ale corupţiei!

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 20.05.2010. 20:04

SCANDALURILE POLITICE COLOREAZĂ TABLOUL UNEI VIEŢI CENUŞII!

Ne propunem să continuăm tema scandalurilor cu parfum politicianist, din cel puţin două motive importante, mai întâi, pentru că sunt parte inseparabilă din frământările veacului pe care îl trăim, iar în al doilea rând, pentru că dincolo de aceste scandaluri interminabile, viaţa însăşi ar fi o succesiune de platitudini şi desfăşurări anoste ale vieţii cotidiene. Din păcate, trebuie să constatăm că scandalurile cele mai rezonante, care au, de cele mai multe ori, cele mai concrete consecinţe politice, au loc în mod prioritar în democraţiile consacrate, iar în acest context aş putea aminti Afacerea “Watergate” din America tuturor posibilităţilor, atunci când Nixon, preşedintele republican reales nu a reuşit să se salveze de la destituirea sigură prin Congres decât dându-şi demisia pe care mulţi au considerat-o un gest de onoare. Poate că acelaşi lucru este valabil şi pentru aşa numita “afacere Spiegel” din anii şaizeci de pe vremea Republicii de la Bonn, când ministrul apărării de la acea vreme, Franz Josef Strauss, a fost nevoit să părăsească guvernul, spăşit şi ruşinat peste măsură de mizeria propriilor afaceri.

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 14.05.2010. 05:35

SCANDALURI POLITICE SAU “GÂLCEAVA ÎNŢELEPTULUI” CA LUMEA!

A te aventura în tema scandalurilor politice înseamnă a căuta briliante în Techirghiolul politicianist al unei lumi ameţite de criză, doar pentru a descoperi tenebrele unei realităţi în care “homo homini lupus” tronează înscris pe frontispiciul templului degradării spirituale a omului post-modern, aşa cum pe frontispiciul Templului din Delphi, cu aproape două milenii în urmă, stătea scrisă cunoscuta maximă „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, deoarece, cu atât mai mult ne trezim la realitate, cu atât astăzi, orice s-ar spune, luptele neostoite din politica românească, dar nu numai din cea pe care ne place s-o numim românească, sunt omniprezente şi atât de polarizate prin seria nesfârşită de incantaţii bizare!

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 03.05.2010. 08:05

DESPRE SUPOZIŢIA CARE SCANDALIZEAZĂ BUNUL SIMŢ AL OMULUI!

Avem deseori senzaţia că suspiciunea copleşeşte viaţa oamenilor, că supoziţia prin care afirmaţia devine un exerciţiu de rutină, pur şi simplu scandalizează bunul simţ al omului obişnuit, iar atunci când uitarea îl afundă pe acesta în labirintul unei harababuri trucate, dincolo de care se declanşează reacţia isterică a unei autovictimizări, gestul în sine dovedeşte că pentru majoritatea românilor, existenţa tentaţiei de fraudare a scrutinului afectează o ţară întreagă şi o rătăceşte ca pe o navă aflată în derivă, fiind evident că însăşi curgerea timpului se înteţeşte prin gesturi greu de explicat la prima vedere! De teama de a nu fi lăsaţi ca nişte simpli clienţi pe centura politică, oamenii au tăiat de pe lista priorităţilor tot felul de lucruri care ţin de suflet, de încântare, de adevărata fericire, pentru a înţelege că de multe ori, mulţi dintre noi nu mai citim cu sufletul, nu mai medităm la propriile sentimente, nu mai iubim adevărul, totul fiind un clivaj al culorilor diluate prin magia exorcismului. Vedem că de multe ori, atmosfera electorală ne surprinde ca un amestec de grabă şi de teamă de ratare, ceea ce face ca multe dintre trăirile fireşti să fie înlocuite cu calcule privind rezultatul final al primului tur al prezidenţialelor.

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 27.11.2009. 14:12

CINE MAI SĂVÂRŞEŞTE VINDECAREA DEMONIZAŢILOR DE ASTĂZI?

În calitate de “păstor” vremelnic, dar şi de păsuitor al “Vieţii Spirituale de la “Gorjeanul”, pot spune cu deplină sinceritate că m-a impresionat la culme pericopa Evanghelică a Duminicii a 23-a după Rusalii, în care se relatează despre minunea Mântuitorului, de vindecare a demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, motiv pentru care am purces ca în rubrica oferită cu blândeţe binevoitoare de către dl. Redactor Şef, Claudiu Matei, în Ziarul “Scandal de Gorj”, să caut cu asiduitate un eventual răspuns la obsesiva întrebare, dacă se mai află cineva, printre noi, muritorii, care să se poată gândi la vindecarea demonizaţilor unei societăţi care se confruntă cu atâtea patimi şi cu nenumărate păcate ale încrâncenării iadului pământesc!

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 04.11.2009. 08:23

MAREA PROBLEMĂ A CURSEI PREZIDENŢIALE E CRIZA DE ÎNCREDERE!

Suntem la începutul unei curse prezidenţiale în care protagoniştii lansează şarje şi acuze în drepta şi în stânga, dar, dincolo de orice tentaţie retorică şi vituperantă, cred că marea problemă a fiecăruia dintre cei care se întrec pentru fotoliul de la Cotroceni rămâne lipsa de credibilitate a mesajului politic şi excedarea tentaţiilor demagogiei politicianiste. Privim cu atenţie şi constatăm că nu este un secret faptul că politica românească pare dominată de orgolii şi nu este motivată de criza economică, de criza morală cu care se confruntă ţara în prezent, în timp ce privitorul care analizează orice fenomen social, orice caz real şi explică de ce o persoană a ajuns într-o situaţie disperată şi încalcă orice normă legală, răspunsul pare departe de a fi unul acceptabil. De foarte multe ori, oamenii ajung să devină frustraţi, mai ales atunci când sunt influenţaţi de toţi cei care îi înconjoară şi nu realizează cum pot trece mai uşor peste momentele grele ale vieţii cotidiene.

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 26.10.2009. 05:34

BĂ, SE SCUZĂ, DAR MAI ÎNCEARCĂ SĂ LUPTE O DATĂ CU GEOANĂ?

Cititorul care va încerca să înţeleagă ceea ce se întâmplă dincolo de cuvinte, dar, mai ales interlocutorul care va căuta să vorbească mai mult decât poate înţelege, pentru a răspunde la unele întrebări fireşti, de multe ori caută variante alternative, tocmai pentru a-şi demonstra sieşi, că prin orice răspuns plauzibil, marea dilemă a viitoarei campanii prezidenţiale rămâne viziunea privind elaborarea unei strategii electorale de succes! Da, stimaţi concetăţeni, Băsescu, zădar mai încearcă să lupte o dată cu Geoană, chiar dacă se scuză pentru un mandat în care scandalurile s-au ţinut lanţ şi în care poziţia României în lume se află sub cota de avarie, pentru că atunci când se scuză, şeful statului aruncă în derizoriu impresia ciudată că se acuză, chiar dacă legea este încălcată de atâtea ori cu o seninătate de auroră boreală, iar întoarcerea „ca la Ploieşti” se înscrie pe coordonatele virajelor politicianiste!

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 19.10.2009. 15:24

BĂSESCU ŞI SALATA DE ISTORIE, PĂPĂDIE, DROGURI ŞI PROSTITUATE!

Beţia puterii le ia minţile oamenilor politici şi îi aduce în starea de a delira în văzul tuturor, ca într-o imagine apocaliptică a „sfârşitului istoriei”, cum ar spune Fukuyama, pentru că într-o lume bântuită de fantomele crizei şi de tentaţia depăşirii oricărei logici a unei argumentări pertinente pe coordonatele unei comunicări substanţiale, un preşedinte care se îmbată cu iluzii pe „socoteala” curvelor şi a drogaţilor, cu siguranţă va rămâne în analele istoriei ca un personaj emblematic al teatrului absurdului!
Să precizăm că în urmă cu patru luni, Traian Băsescu declara într-o şedinţă de guvern că are convingerea că dacă intră pe Google, orice copil află cum e cu păpădia şi cu salata, aşa cum poate afla despre istoria antică şi Herodot. Cu toată pledoaria sa “legănată”, şefului statului i-a jucat feste tocmai memorarea cunoştinţelor, prin care învinuia munca dascălilor, pentru că a greşit cu…un veac, pur şi simplu, anii de domnie ai lui Neagoe Basarab, servindu-ne…salată de istorie, păpădie şi altele!

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 05.10.2009. 06:37

ÎNCET, DAR SIGUR, JUSTIŢIA PARE A SE DEPOLITIZA PRIN GREVĂ!

prof. Vasile Gogonea
redactie @ scandaldegorj.ro

Luând exemplul Doamnei Ministru Andronescu, care la nivelul celor 42 de inspectorate şcolare a început o adevărată “curăţenie” de toamnă de sub mantia portocalie a nuanţei politice, sub forma unor măsuri de restructurare luate din cauza crizei economice, se pare că şi justiţia tinde a se depolitiza prin grevă, deschizând o falie tot mai largă în raport cu actuala coaliţie de guvernare, nu numai prin revendicări salariale, dar şi prin adoptarea unor măsuri de redresare a actului de justiţie!

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 18.09.2009. 14:10

DOAMNA MINISTRU UDREA, ÎN MARE SCANDAL CU DOMNUL “ORGAN”!

Se pare că spectacolul oferit de Madonna, în faţa zecilor de mii de fani isterizaţi de atmosfera din Parcul „Izvor”, a stimulat imaginaţia şi chiar apetitul unor politicieni pentru un limbaj „sexy-show” cu substrat imperativ şi interpretativ, ceea ce a făcut ca în documentul adresat Comisiei parlamentare care o anchetează, d-na ministru Elena Udrea, prin sfetnicii săi bine plătiţi, să recurgă la un paronim de toată pomina, reuşind ca din numele propriu Orban să...procreeze substantivul propriu „Organ”, făcând în acest fel ca zestrea limbajului politic suburban să se îmbogăţească substanţial cu un gen de expresivitate eminamente vulgară!

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 06.09.2009. 16:17

EDUCAŢIA ESTE PRIORITATE NAŢIONALĂ ŞI ÎN ACTUALA COALIŢIE?

În linii mari, ne-am propus ca pentru astăzi să conturăm, dintru început, câteva repere care fac din educaţie o prioritate naţională, atâta vreme cât se tot vorbeşte, dar nu se înfăptuieşte, acel deziderat prin care statul alocă acestui domeniu un buget anual de minimum 7 % din PIB, din fonduri publice, iar Guvernul răspunde public în faţa Parlamentului de alocarea şi gestiunea acestui buget, mai ales că acelaşi organism statal cu parfum politic îşi exercită atribuţiile în domeniul educaţiei permanente, prin intermediul Parlamentului, Guvernului, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Ministerului Muncii pentru a stabili parteneriate cu toate părţile interesate în promovarea educaţiei permanente.

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 21.08.2009. 06:48

CA O SCRISOARE DESCHISĂ, DOMNULUI PREŞEDINTE, ION CĂLINOIU!

În atmosfera de adâncă smerenie a marelui Praznic al Adormirii Maicii Domnului, poate că ar trebui să fim deosebit de îngăduitori şi de iertători cu aceia care ne aduc prejudicii şi ne întunecă prin faptă nesăbuită calea vieţii noastre, dar dacă timpul neiertător apasă pe cadranul ceasornicului şi ne îndeamnă să ieşim din apatia uitării de sine, dacă ne confruntăm cu situaţii care nedumeresc spiritual şi compromit în mod real spiritul concilierii şi al împărtăşirii unei dorinţe care excede unor vanităţi şi orgolii, am decis ca pentru astăzi, Domnule Preşedinte, Ion Călinoiu, să aducem în faţa cititorilor noştri, fapta unui salariat al Consiliului Judeţean Gorj, mai exact, a unui angajat al Direcţiei patrimoniului public şi privat, în particular un executant de proiecte de cadastru, pe numele său, ing. Petcu Virgil, o persoană la care am apelat, mandatat ca persoană fizică autorizată, pentru intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în cartea funciară nr.629 a Oraşului Ţicleni, cu număr cadastral 745, la sugestia salariaţilor Primăriei din această localitate, pentru a-mi realiza actele necesare privind dreptul de reconstituire în intravilan curţi-construcţii, arabil, vii, neproductiv, cu suprafaţa de 2369 m.p., în baza legilor proprietăţii. Întocmirea documentaţiei necesare se bazează pe Titlul de proprietate nr.13501564/02.06.2004, a unui act de donaţie autentificat sub nr.492/14.06.1984 de Notariatul de Stat, înscris în RTI sub nr.328/1984 şi a certificatului fiscal nr.7334/04.08.2008 emis de Primăria Ţicleni. Toate bune şi la locul lor, cum s-ar spune, până la finalizarea operaţiunii şi întocmirea Dosarului nr.31113/ 12.08.2008, având sigla Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj, când am constatat o serie de nereguli referitoare la trasarea liniei despărţitoare în partea de vest a curţii locuinţei mele, unde onorabilul executant “reuşise” să traseze această linie chiar pe zidul unor construcţii care se aflau, de fapt şi de drept, în curtea mea! Aş dori să precizez că în această zonă a curţii existase un litigiu mai vechi cu un frate care distrusese cu 4-5 ani în urmă o anumită parte a gardului despărţitor şi se extinsese cu aproape un metru în curtea mea, dar în urma unui proces “cu cântec”, aşa cum se spune pe la noi, în care “minunile” justiţiei se obţin contra-cost sau se cumpără cu bani murdari, în care atunci s-a speculat într-o manieră avocăţească “sui generis” deosebirea dintre “a distruge” şi “a demola” un gard, situaţia s-a finalizat printr-o hotărâre care nu mi-a fost favorabilă, dar care a fixat, pe baza unei expertize destul de controversate, o linie despărţitoare faţă de acest frate care “visa” mereu o “linie imaginară” a gardului despărţitor! Aşadar, i-am atras atenţia lui Petcu Virgil asupra inadvertenţelor din schiţa cadastrală întocmită, dar el a insistat să semnez actul întocmit, asigurându-mă că nu va fi nici o problemă, pentru că această linie despărţitoare e în funcţie de scara 1/1 la care se realizase schiţa, iar în final, contează ceea ce scrie în titlul de proprietate, dimensiunile care sunt acolo înscrise, iar schiţa cadastrală nu se suprapune schiţei din titlul de proprietate!

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 14.08.2009. 05:13

DE LA PSIHICUL ROMÂNULUI LA PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN!

Vă propun ca în acest articol să analizăm un aspect pe care unii îl consideră „sămânţă” de scandal în firea paşnică a românului, aşa cum noi îl ştim, o fire aşezată şi cuminte! Desigur, înstrăinarea unui popor de propria sa identitate, uneori vine ca o ultimă etapă istorică, pregătită timp de două milenii şi făcută posibilă de uriaşa evoluţie tehnologică şi informaţională, concretizată în existenţa lumii digitale de azi, cu ceea ce înseamnă realizarea ei „supremă”- Internet-ul. Anularea libertăţilor tradiţionale, estomparea oricărei morale creştine şi practicarea păcatului justificat ca normalitate psiho-somatică, impunerea unor false libertăţi şi ideologii îmbâcsite de accente doctrinaire, ca şi exercitarea unui control strict, obţinut prin şantaje economico-financiare, devin caracteristicile amorale, observabile cu ochiul liber, în cotloanele văzute şi nevăzute ale lumii globale.

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 07.08.2009. 09:50

EDUCAŢIA „LA PACHET”, CARE MIMEAZĂ ASTĂZI, REFORMA ŞCOLII!

În ultimii douăzeci de ani, cuvântul cel mai des întâlnit în sistemul educaţional este acela de reformă, clamat şi invocat ca un laitmotiv al unor iniţiative rămase în stadiul de proiect sau de „bune” intenţii, tocmai pentru a demonstra că ingerinţa factorului politic denaturează sensul profund, cu finalitate formativă, al sistemului instructiv-educativ, oferindu-ne, de fiecare dată, o mostră de ceea ce poate fi numită Educaţia „la pachet”, un management frumos ambalat în cuvinte alese menite să mimeze ceea ce poate şi trebuie să însemne reforma şcolii! Fără vreo aluzie la ceea ce se străduiesc să facă în decursul mandatului lor diriguitorii învăţământului, atât la nivel central, cât şi la nivel local, putem aprecia că dincolo de vorbele spuse sau de...verbele conjugate în cadrul unor dezbateri colocviale, concluzia care se desprinde este aceea că imaginea şcolii devine tot mai stacojie şi mai tristă, că începutul fiecărui an şcolar actualizează şi acutizează aceleaşi nejunsuri pe care le ştim cu toţii, că sindromul crizei economice loveşte necruţător şi tot mai greu de evaluat ceea ce am numi „temelia” şcolii!

În multe privinţe, în viaţa şcolii parcă predomină sintagma „nici nu trece anul, dar schimbăm ghiozdanul”, ceea ce confirmă faptul că intenţia de schimbare a d-nei Ecaterina Andronescu, din fruntea Ministerului, poate însemna un moment de confuzie, în pofida faptului că domnia sa a considerat de la bun început că profesionalizarea şi depolitizarea managenentului în educaţie trebuie stabilite clar printr-un pachet legislativ, deoarece profesionalizarea este un obiectiv urmărit şi prin formarea iniţială, dar şi prin cea continuă, iar şcoala nu trebuie să ajungă să fie un teatru politic. Din fericire, în domeniul academic situaţia s-a rezolvat, în sensul că senatele universitare aleg în mod democratic conducerile universităţilor, dar mai trebuie făcute demersuri în domeniul învăţământului preuniversitar, unde este nevoie de modernizarea evaluării elevilor, mai ales dacă se va concretiza ideea potrivit căreia tezele cu subiect unic trebuie înlocuite.

Personal, cred că d-na ministru are dreptate, mai ales că aceasta presupune ca să ne construim cu atenţie competenţele de evaluare, iar evaluarea la sfârşit de ciclu trebuie regândită, mai ales că tezele cu subiect unic sunt caduce şi trebuie înlocuite cu alte probe de evaluare finală, pe care le întâlnim în ţări dezvoltate, iar bacul trebuie să îl regândim şi să îi creştem relevanţa, cu atât mai mult cu cât evaluările la mijloc de ciclu nu se justifică nicidecum. Poate că în multe privinţe, trebuie regândită structura liceului, pentru a o adapta la formarea unor oameni care să răspundă nevoilor pieţei, iar autorităţile locale ar trebui să îşi asume rolul important pe care îl deţin în acest proces, deoarece nu-mi aduc aminte să fi avut vreodată o instituţie specializată de adaptare a învăţământului la nevoia muncii, la cerinţele pieţei, pe baza unor contracte cu agenţii economici! În ceea ce priveşte descentralizarea, consider că este necesară o strategie după care trebuie construit un mecanism echilibrat în asumarea responsabilităţilor fiecărui decident, iar autorităţile locale trebuie să joace un rol important în descentralizare. Oare, se mai gândeşte cineva la faptul că 120.000 de liceeni provin din familii sărace, că în multe privinţe efectele crizei lovesc însuşi viitorul naţiei? Poate că în fiecare şcoală ar trebui să avem un buget pe care şcoala să şi-l asume, ştiindu-se că îşi păstrează valabilitatea consiliul, unde sunt reprezentanţi ai părinţilor, profesorilor, rolul fiecăruia dintre aceştia fiind unul foarte important în descentralizare. De asemenea, finanţarea “per capita”, nu trebuie să rămână singurul mod de finanţare a unităţilor de învăţământ, fiind nevoie de introducerea unei componente a “finanţării complementare“, mai ales dacă în privinţa salarizării pe criterii de performanţă, nu se va pune problema dacă sindicatele vor fi supărate pe acest lucru, din moment ce acestea şi-au asumat pactul pentru educaţie şi strategia prin care aceste lucruri sunt prevăzute ca puncte distincte. Da, domnilor demnitari, şcoala este un element foarte important într-o societate, deoarece îi pregăteşte pe oameni pentru viaţă, iar pentru ca educaţia să fie cât mai bună, este necesar să existe în şcoli profesori foarte bine pregătiţi, răbdători şi înţelegători. Unul dintre „ingredientele“ esenţiale ale unui profesor este acela de a stăpâni bine domeniul pe care îl predă, dar să posede şi un minim de cunoştinţe din diverse domenii, dar, la fel de important este ca profesorul să fie, în acelaşi timp, părinte, prieten, persoana căreia să-i pese de elevii săi. Relaţia dintre elev şi profesor trebuie să fie bazată pe respect reciproc, profesorul să ştie cum să comunice cu elevii, să le fie prieten, să nu aibă o atitudine arogantă, dar să şi acţioneze cu fermitate atunci când se impune aceasta, pentru ca elevii, la rândul lor, să fie conştiincioşi, să respecte persoana de la catedră. Nu trebuie minimalizat faptul că aspectul şcolii, mai ales aspectul sălii în care îşi desfăşoară elevul cea mai mare parte din program sunt, de asemenea, foarte importante. Decorarea cu bun gust, chiar personalizat, aranjarea mobilierului, elementele decorative mărunte au o influenţă majoră în crearea unei atmosfere care să facă sau nu şcoala agreabilă pentru elevi. Iar profesorul diriginte este o piesă de bază în formarea elevului, pentru că are menirea de a modela colectivul de elevi, de a media între profesori şi elevi, de a cunoaşte situaţia familială a elevilor săi, de a oferi suport afectiv, tocmai pentru a realiza în orice şcoală o educaţie foarte bună.

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 31.07.2009. 07:52

JUSTIŢIA CADE ÎN PICIOARE ŞI ACUZĂ UNELE DURERI ÎN COATE!

Ca nişte simpli cetăţeni care judecă faptele trăind într-o realitate în care legea trebuie să fie etalonul dreptăţii, să ne amintim că în atenţia Comisiei Europene s-a aflat cel de-al cincilea raport privind progresele realizate de România în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, iar în timp ce “fascinanta Românie” a primit 16 recomandări ale oficialilor de la Bruxelles, Consiliul Superior al Magistraturii este criticat cu moderaţie, fiind încurajat să coopereze mai mult cu Ministerul Public pentru a-şi intensifica activitatea, contribuind la reformarea reală a sistemului. Alte observaţii la adresa justiţiei se referă la îmbunătăţirea pregătirii personalului judiciar, accelerarea măsurilor de prevenire a corupţiei şi consolidarea rolului ÎCCJ, iar mulţi comentatori apreciază că prin aceste atenţionări, se pare că Justiţia noastră…cade în picioare, iar în particular, pur şi simplu…o doare în coate!

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 25.07.2009. 08:52

DAR, OARE, ESTE POSIBILĂ ŞI O ÎMPĂCARE CU GÂNDUL IERTĂRII?

Astãzi, v-aş propune sã pornim de la premisa cã mulţi oameni se simt vinovaţi doar atunci când îi învinovãţesc pe cei care nu iartã imediat, dar cred cã iertarea nu este numai un act unilateral de voinţã, în care ne suprimãm emoţiile, ci este un sentiment al întregii noastre fiinţe, care cere participarea tuturor puterilor noastre sufleteşti: inimã, inteligenţã, voinţã şi înţelegere. Tocmai de aceea, cine sare peste etapele transformãrii emoţionale şi ale vindecãrii, nu face decât sã panseze o ranã infectatã, care poate sfârşi prin a se infecta şi mai rãu, diagnosticându-se o maladie incurabilã.

În multe privinţe, simţirea mâniei şi simţirea lãuntricã a nedreptãţii fac parte din procesul iertãrii, dar, cred cã este nevoie de timp, şi pentru vindecare şi pentru iertare, pentru cã nu trebuie sã forţãm „linia” destinului, adicã, ceea ce se petrece în noi, mai ales cã e mare nevoie sã discernem între simţirea mâniei şi dorinţa de rãzbunare, invocând fantasmele legate de „dreptatea” pe care trebuie sã ne-o facem singuri. Mai sunt şi unii care considerã cã mânia poate fi o emoţie sãnãtoasã, o putere a sufletului pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca sã ne putem apãra integritatea, dar, în opinia mea, nu mânia este pãcatul, ci ura şi patimile pe care le poate ea stârni în fiinţa noastrã, iar acest lucru mã ajutã sã fac mereu trimitere la Blaise Pascal, cel care considera cã mãreţia omului decurge din însãşi mizeria lui, cu alte cuvinte, din conştiinţa cãderii sale ontologice la nivelul naturii animale, ceea ce face ca fiinţa omeneascã sã nu fie niciodatã satisfãcutã de starea ei, şi nici nu este, atâta timp cât nu-şi va fi regãsit veritabila ei naturã, care este divinã, dupã chipul şi asemãnarea Creatorului! Mi se pare cã un astfel de om s-ar afla în situaţia unui bolnav care, crezând cã şi-a regãsit sãnãtatea, ar întrerupe tratamentul înainte de vindecarea completã, ceea ce ar conduce, desigur, la o recidivã a bolii şi la agravarea ei, cel bolnav pierzând, astfel, chiar şi efectele pozitive obţinute pânã atunci. Tot aşa, cel angajat pe calea vindecãrii spirituale, a iertãrii, oricare ar fi nivelul mai mult sau mai puţin înalt pe care îl va fi atins, trebuie sã pãstreze în permanenţã conştiinţa vie şi neadormitã a propriei sale slãbiciuni, cu alte cuvinte, a dublei sale imperfecţiuni, în acelaşi timp personalã şi ontologicã, câtã vreme cunoaşterea exactã a rãului de care suferim condiţioneazã întreg procesul vindecãrii prin terapia iertãrii. Cred cã important este sã luãm decizia de a nu mai urma calea autodemolatoare a rãzbunãrii, în nici un fel, din moment ce rãzbunarea este inutilã şi devastatoare, dacã simţim nevoia sã realizãm o pace lãuntricã, emoţionalã, trecând prea uşor peste amãnuntul cã iertarea nu înseamnã scuzare pripitã, iar a scuza înseamnã a nu-l considera responsabil pe cel care ne-a umilit. Nimeni nu este scutit de rãnile provocate de frustrãri, de deziluzii, de preocupãri, de rãni datorate iubirii, de trãdãri, iar pe aceste coordonate, de multe ori vedem cã apar conflicte în cadrul cuplurilor, al familiilor, între persoanele divorţate, între pãrinţi şi copii, între fraţi, între patroni şi angajaţi, între prieteni, între vecini şi între naţiuni. Cred cã toţi avem nevoie de a ierta şi de a fi iertaţi în anumite momente, pentru a restabili pacea şi relaţiile cu ceilalţi şi pentru a putea sã trãim împreunã. Indiscutabil, când cineva ne face un rãu, fãrã voia lui sau fãrã sã ştie, nu are de ce sã ne cearã iertare, dar trebuie sã ne cearã scuze. Iar, dacã a vrut sã ne facã rãu, atunci nu mai e vorba de scuze, cu atât mai mult cu cât şi tendinţa de a-l scuza pe cel care ne-a ofensat se bazeazã pe circumstanţele atenuante oferite de trecutul sãu, dincolo de alte circumstanţe legate de gradul de rudenie, astfel încât, orice vinã, fie şi explicabilã, nu poate fi scuzabilã, pentru cã ea poate fi doar iertatã. Atunci când Moise Îl ruga pe Dumnezeu sã ierte poporul Sãu, Acesta îi rãspunde, descoperindu-i cã este „Iahve, Iahve, Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, îndelung rãbdãtor, plin de îndurare şi de dreptate, Care pãzeşte adevãrul şi aratã milã la mii de neamuri: care iartã vina şi rãzvrãtirea şi pãcatul, dar nu lasã nepedepsit pe cel ce pãcãtuieşte” (Ieşire 34, 6-7), ceea ce ne conduce la ideea cã iertarea nu este sinonimã cu împãcarea, pentru cã se referã doar la fapta care a deteriorat relaţia fireascã. Împãcarea este o urmare a iertãrii, dar poate sã nu aibã loc, iar dacã dupã acordarea iertãrii, simţim cã prin împãcare relaţia noastrã nu ar creşte în profunzime, e mai bine sã renunţãm, pur şi simplu, pentru pãstrarea pãcii în spaţiul fizic şi sufletesc. Se întâmplã, din nefericire, ca mulţi oameni sã se împace fãrã a-şi ierta unii altora ofensele, ca sã nu mai „dezgroape morţii”, cum se spune, dar fãrã recunoaşterea şi conştientizarea suferinţelor pe care le-au produs mai deunãzi sau pe care le-au suferit în momente greu de suportat, nu existã împãcare adevãratã, mai ales dacã avem în vedere cã adevãrul trebuie rostit sincer şi adânc rostuit! Împãcarea presupune iertare, iar iertarea presupune rostirea adevãrului, recunoaşterea lui, mai ales cã iertarea nu se impune prin argumentul forţei, ci, prin forţa argumentului, câtã vreme socotim cã iertarea este o lucrare a iubirii de aproapele nostru. Pânã la urmã, de ce sã nu iertãm? Oare, e atât de greu sã lãsãm de la noi, sã fim mai îngãduitori şi sã privim lumea din unghiuri diferite? Sã ne punem aceastã întrebare zi de zi, privindu-ne în oglinda sufletului, şi poate vom vedea cã rezultatele nu vor întârzia sã aparã! Capacitatea iertãrii umane este tot mai greu de descifrat, mai ales dacã avem în vedere fiecare om, cu concepţiile lui, unele mai bune, altele mai rele, dar dacã vom lupta ca sã le schimbãm, cu siguranţã cã am trãi într-o lume mai bunã!

De multe ori, ne place sã credem cã iertarea poate sta la baza unei filosofii de via?ã ?i cã, cel pu?in teoretic, stã chiar la baza civiliza?iei cre?tine. Pentru mulţi oameni, cred cã “non-apology apology” este o expresie care, a?a cum sigur deduceţi, se referã la a spune “îmi pare rãu cã v-a?i sim?it ofensat, inten?ia mea era doar sã vã informez; nu obi?nuiesc sã fiu nepoliticos, ?i sunt sigur ca nici dumneavoastrã nu v-a?i fi supãrat fãrã motiv”, deci, sigur este vorba de o neîn?elegere, iar în particular, poate m-am gândit cã felul meu de a rezolva disputele de orgoliu se încadreazã, de cele mai multe ori, în acest tipar care nu poate fi unul rigid. Ca un paradox, mai ştiu cã orgoliosul se va sim?i ofensat dupã primul moment de încãlcare a orgoliului ?i va ac?iona în consecin?ã, de multe ori împotriva logicii, fãrã a se recunoaşte, în schimb, în rolul orgoliosului. De multe ori, am ajuns la concluzia cã din cauza orgoliului se întâmplã aceastã omisiune voitã, dar, desigur, numai dacã omul se încumetã sã concluzioneze, extrapolând ceea ce cunoaşte despre sine, iar în contextul orgoliului limitativ şi frustrant, a cere iertare devine ceva foarte complicat, pentru cã, nu-i a?a, de ce sã ne parã rãu pentru o situa?ie în care nu am gre?it, de ce sã acceptãm existen?a unui alt adevãr decât al nostru, de ce sã ne complicãm cu no?iuni diferite pentru regret ?i respectiv compasiune, când am putea sã eficientizãm ceea ce ni se pare a fi propriul adevãr?

Citeşte tot articolul Scrie Comentarii (0) 17.07.2009. 08:27

<< Prima pagină < Pagina precedentă [1 / 6] Pagina următoare > Ultima pagină >>

Comentarii:

Pronto, agent particular (Ce blestem...)

nicu piticu (TPSUD Rovinari este tot...)

andrei (un nesimtit)

anca (sunt si patroane la succes.de p...)

babucel (baiatul care si-a lasat grav...)

lelesti (prima pitipoanca a lui moreg...)